Apidiagnoza

     Odată cu venirea toamnei familiile de albine îşi încep pregătirea pentru iernare.

     Această perioadă se caracterizează prin aceea că numărul de albine, intensitatea creşterii puietului şi activitatea de zbor se diminuează.

     Luna echinocţiului de toamnă - calendarul marcând în 23 septembrie - data la care ziua este egală cu noaptea, se caracterizează ca o perioadă când la albinele de iernare se apropie de sfârşit acumularea în organism a unor importante cantităţi de glucide, protide şi lipide care alcătuiesc aşa-numitul "corp gras" situat în partea dorsală ca o căptuşeală sub învelişul chitinos, deasupra diafragmei.

     Glucidele sunt indispensabile funcţionării muşchilor, lipidele compun rezervele necesare metabolismului iar proteinele vor intra în hrana larvelor şi a mătcilor în perioada rece când albinele nu culeg polen din natură.

     Albinele crescute în această perioadă sunt diferite de cele eclozionate în timpul verii, prin faptul că acestea pot trăi 7-8 luni spre deosebire de cele de vară la care durata medie de viaţă este de 35-45 zile.

     Aceasta se datorează modificărilor în structura biologică şi fiziologică a albinelor de iarnă, la care se dezvoltă acest organ specializat în acumularea de rezerve de proteine şi grăsimi, pe seama consumului de păstură.

     Corpul gras se dezvoltă numai la albinele de iarnă.

     Supravieţuirea acestor albine se datorează şi faptului că ele participă mai puţin la creşterea de puiet şi la activitatea de cules de nectar.

     Nopţile reci fac ca albinele să se strângă pe fagurii de puiet din mijlocul cuiburilor. În această perioadă, mătcile depun din ce în ce mai puţine ouă, iar în condiţiile de lipsă de cules ponta poate înceta.

     Cantitatea de larve din cuib este din ce în ce mai mică şi uneori spre sfârşitul lunii în stup nu mai există puiet.

     Apariţia unor culesuri de nectar şi polen poate spori activitatea familiei dar nu la intensitatea de la începutul verii.

     Desigur, un cules de întreţinere ar fi binevenit dar vegetaţia de interes apicol se diminuează pe zi ce trece excepţie făcând zonele inundabile din luncile apelor curgătoare sau din Delta Dunării unde se mai găsesc specii vegetale de interes apicol aflate în diferite fenofaze de înflorire (început, maxim sau sfârşit) după cum evoluează în arealul respectiv condiţiile meteorologice (temperatura aerului şi precipitaţiile).

     Valorificarea unor surse târzii de cules asigură un plus de miere şi păstură în rezervele de hrană pentru iernare şi determină evitarea furtişagului în cazul administrării siropului de zahăr menit completării rezervelor.

     Încă o manifestare caracteristică acestei perioade constă în izgonirea trântorilor din stup.

     De asemenea se intensifică propolizarea cuiburilor.

     Revizia amănunţită a stării flecarei familii de albine din stupină, chiar de la începutul lunii, oferă stuparului acele constatări ce îi vor direcţiona toate acţiunile ce vizează iernarea fără pierderi şi menţinerea capacităţilor productive ale familiilor de albine în viitorul sezon apicol activ.

     Cele mai mari pierderi de familii de albine se produc în stupină în timpul sezonului rece.

     Este deci de maximă importanţă ca toate pregătirile de iernare să se facă prin intervenţii corecte, executate în timp util.

     Apicultorii începători sau debutanţi trebuie să apeleze la câte un coleg cu experienţă, fiecare trebuie să apeleze la un stupar care are deja consacrare în profesie, aceştia din urmă dând nu numai sfaturi ci orânduind practic pentru iarnă în tandem cu începătorul cuibul câtorva dintre familiile stupinei.

     Desigur, conduita apicultorului în faţa diverselor situaţii va fi diversă în funcţie de cele observate, constatate şi corect interpretate.

     Pentru a reaminti încă o dată lucrările principale din această lună care trebuiesc executate în stupină enumerăm pe scurt:

Acţiuni specifice

În stupină

- Strâmtorarea drastică a cuibului - cu ajutorul diafragmei la nivelul numărului de rame ocupate compact de albine;

- Echilibrarea rezervelor de hrană între familiile stupinei cu observaţia că pe durata sezonului rece cantitatea de miere necesară unei singure familii ca rezerve de hrană este de minimum 18-20 kg;

- Asigurarea rezervelor de hrană până la nivelul necesarului obligă uneori pe apicultor să intervină cu hrăniri de completare.

     Hrănirile se fac în porţii mai mari sau mai mici - în funcţie de viteza cu care albinele prelucrează şi depozitează hrana - administrând în hrănitor siropul de zahăr 2:1 având grijă ca la administrare să nu declanşăm furtişagul;

- Legat de cantitatea şi calitatea rezervelor energetice (miere + sirop din zahăr) apicultorii sunt de acord că necesarul pentru iernare trebuie asigurat conform a trei principii şi anume:

1. Pentru 1 kg de albine sunt necesare minimum 10 kg rezerve glucidice;

2. Din totalul rezervelor cel puţin 50% trebuie să o reprezinte mierea, restul fiind formate din sirop de zahăr prelucrat de albine şi depozitat în faguri;

3. În nici un caz nu se va lăsa în stup miere de mană pentru că aceasta favorizează apariţia diareii la albine.

     Tot legat de calitatea mierii care compune pachetul de faguri cu rezerve se recomandă ca mierea din stup să fie pe cât posibil de salcâm, căpăcită şi provenită numai din familii de albine sănătoase;

- Administrarea de stimulente nutritive este necesară mai ales în zonele de deal şi munte, unde culesurile târzii sunt de mică intensitate sau lipsesc.

Stimularea se va face cu sirop de zahăr în raport de zahăr:apă = 1:1 sau 2.1.

Stimularea se poate face şi prin introducerea de rame cu miere şi păstură.

- În condiţiile în care matca depune între 600-800 de ouă pe zi, este necesară intensificarea pontei prin crearea de spaţiu necesar ouatului. Se vor scoate din cuib ramele cu miere şi polen şi se vor introduce după diafragmă.

Acolo unde este necesar se vor introduce 1-2 faguri goi închişi la culoare.

Astfel matca va oua în aceştia stimulându-se astfel creşterea puietului.

- Înlocuirea mătcilor defecte sau epuizate, este o acţiune deosebit de importantă cu atât mai mult cu cât se realizează mai uşor decât vara.

Se va urmări ca materialul introdus să fie de calitate superioară, crescut din suşe valoroase.

Se va evita introducerea botcilor de roire sau botcilor de salvare.

In stupinele unde există posibilităţi este necesară o reformă (înlocuire) de 25-50% a mătcilor cunoscând că o matcă poate fi exploatată în condiţii optime 2 sau cel mult 3 sezoane apicole.

- Tratamentele de toamnă pentru diagnosticul şi combaterea varroozei pot începe şi ele se vor efectua conform indicaţiilor din prospectul medicamentului Varachet (tratamentele se repetă de trei ori la interval de 7 zile, când temperatura mediului este peste 14 grade, în zile cu soare);

- Cu ocazia pregătirilor pentru iernat,echipamentul de faguri al stupinei va fi verificat şi sortat, procedându-se la reformarea şi topirea fagurilor vechi sau necorespunzători (rupţi,cu defecte, dezmembraţi sau mucegăiţi);

- Familiile slabe a căror bună iernare este pusă sub semnul întrebării vor fi unificate cu alte familii slabe sau fagurii cu albine lucrătoare proveniţi de la familiile desfiinţate se vor utiliza la împuternicirea unor familii de putere medie;

- Se triază şi organizează grupa familiilor de prăsilă;

- Este bine ca în nopţile mai reci cuibul să fie protejat împotriva frigului.

- Corpurile stupilor, capacele, fundurile, podişoarele şi suporţii pe care stau stupii se verifică şi, acolo unde este cazul, se fac reparaţiile, recondiţionările, etanşeizările şi vopsirile respective.

În atelierul stupinei:

- Dezinfectarea stocului de faguri din depozit contra găselniţei.

- Repararea, recondiţionarea, dezinfectarea şi vopsirea echipamentului vechi.

- Construirea şi asamblarea echipamentului nou (rame, stupi, accesorii).

Organizatorice:

- Organizarea reparaţiilor;

- Întocmirea situaţiei pregătirii familiilor în vederea iernării;

- Stabilirea producţiei globale şi producţiei marfă la miere, ceară şi alte produse.

Specii nectaro-polenifere care înfloresc în luna septembrie:

În septembrie numărul acestora este diminuat faţă de lunile anterioare, în funcţie de condiţiile meteorologice şi de zona geografică în această lună, în zborurile lor, albinele mai pot întâlni în diferite faze de înflorire următoarele specii (enumerate în ordine alfabetică):

Albăstriţa (Centaurea cyanus)*, Anghinarea (Cynara scolymus)*, Bănuţei (Bellis perennis)*, Busuioc de baltă, ţepuh (Stachys palustris)**, Busuioc lânos (Stachys lanata)**, Busuioc de mirişte (Stachys annua)***, Castravete (Cucumis sativum)*, Cicoare (Cichorium intybus)*, Dalia (Dahlia sp.)**, Dovleac (Cucurbita pepo)**, Facelia (Phacelia tanacetifolia)***. Haina miresei (Polygonum baldschuanicum)*, Hurmuz alb (Symphoricarpus albuş)**, Hurmuz roşu (Symphoricarpus orbiculatus)**, Jaleş de câmp (Salvia nemorosa)*, Lavanda (Lavandula vera)**, Lucerna (Medicago saliva)**, Muştar de câmp (Sinapis arvensis)**, Nalba (Malva silvestris)*, Nalba de grădină (Althaea rosea)*, Păpădia (Taraxacum officinale)**, Pepene galben (Cucumis mello)**, Pepene verde (Citrullus vulgaris)*", Răpită sălbatică Brassica râpa)**, Răchitan (Lythrum salicaria)**, Ridiche sălbatică (Raphanus raphanistrum)*, Steluţa vânătă (Aster amellus)*, Sulfina albă (Melilotus allbus) *, Sulfina galbenă (Melilotus officinalis)**, Topinambur ( Helianthus tuberosus)", Trifoi alb (Trifolium repens) **, Trifoi roşu (Trifolium pratense)**, Zămoşiţă (Hibiscus syriacus)*.

Legendă - Pondere apicolă: *** = Mare; ** = Mijlocie; * = Mică.

Din această înşiruire rezultă că pondere apicolă mare au numai:

Busuiocul de mirişte, Facelia, Sulfina galbenă şi Trifoiul alb.

Este de reţinut că alte specii perene care vegetează în suprafeţele de mirişti sau pe terenurile necultivate, lăsate în acest an sau chiar de mai mulţi ani în pârloagă se pot întâlni asociaţii de plante cu pondere apicolă mijlocie şi mică dar care s-au extins mult ca suprafaţă şi au o frecvenţă numerică mare în compoziţia floristică a suprafeţei respective.

Acolo, în acele locuri, albinele vor găsi miere şi polen pentru a-şi constitui rezervele iar în caz de abundenţă floristică mare, nu numai de la plantele de 3 stele, ci chiar de la cele cu două ne putem aştepta la un cules moderat de producţie.

Se înţelege că, în afară de bogata vegetaţie nectaro-poleniferă, este nevoie de vreme bună, albine puternice şi sănătoase.

Aşa-i apicultura!

Pentru succes, se cer armonizaţi simultan mai mulţi factori, în acelaşi timp stupina trebuie profitabil condusă de un apicultor proprietar harnic, priceput, dinamic şi inventiv care trebuie să fie mereu "pe fază".

Este bine să ştim că...

- Completarea rezervelor de hrană pe bază de sirop de zahăr la sfârşitul celei de a 2-a decade a lunii septembrie uzează albinele pentru iernare indiferent de varianta de hrănire comparativ cu hrănirile timpurii,din luna august.

- Folosirea în hrana albinelor a siropului de zahăr invertit cu 3 g %o acid citric asigură la intrarea în iarnă familii mai puternice cu 100-150 g albine faţă de hrănirile cu sirop de zahăr neinvertit.

- Albinele hrănite cu sirop de zahăr invertit chimic au glandele faringiene şi corpul gras dezvoltate aproape cât cele hrănite numai cu miere;

- Cea mai mare cantitate de polen există toamna în familiile cu mătci bătrâne.

Acestea depun ouă mai puţine şi ca rezultat consumul de polen pentru creşterea puietului este redus;

- În cazul hrănirilor intensive cu sirop de zahăr în cantităţi mari, albinele umplu rapid celulele cu hrană astfel că la un moment dat încep să scoată şi ouăle depuse, desfiinţând practic ponta mătcii.

De aici rezultă recomandarea de a nu administra sirop în doze mai mari de doi litri o dată dacă în cuib există ouă şi se cresc larve;

- Pe vreme închisă şi mohorâtă albinele se orientează în principiu, după soare.

Complicatul ochi compus al albinei îi dă acesteia posibilitatea să sesizeze aşa-numita lumină polarizată - pe care ochiul omenesc nu o deosebeşte în lumina difuză.

Nu uitaţi !

Se iau aceleaşi măsuri pentru intensificarea creşterii puietului în familii, mai ales în zonele de sud, favorabile activităţii albinelor.

Dacă în cursul verii familiile trebuiau protejate de arşiţa soarelui, de acum înainte vor trebui ţinute în plin soare pentru a stimula activitatea lor legată de creşterea puietului.

În general, sfârşitul lunii marchează încheierea perioadei favorabile întăririi familiilor; în continuare, se iau numai măsuri pentru menţinerea puterii acestora.

În această lună ca şi în luna următoare este necesar ca în cuib să existe rezerve suplimentare de păstură.

În această perioadă generaţiile tinere de albine, neocupate cu creşterea puietului, datorită diminuării ouatului mătcilor, consumă mult polen care este necesar formării rezervelor de proteine în organismul lor (corpul gras) - fără de care nu pot rezista intemperiilor iernii şi efortului ce trebuie depus în vederea creşterii de puiet spre sfârşitul iernii.