Apidiagnoza

A treia lună calendaristică şi prima lună a primăverii "mărţişorul", luna echinocţiului de primăvară - 23 martie, cu adierile vântului primăvăratic şi prezenţa ghioceilor şi a viorelelor vesteşte sosirea primăverii.

Cerul devine schimbător, presiunea atmosferică scade sub 760 mm, iar umiditatea relativă confirma atributul lunii echinocţiului de primăvară când ziua este egală cu noaptea.

Această lună poate oferi încă destul de multe surprize neplăcute, prin schimbări bruşte ale vremii, îngheţuri şi chiar căderi de lapoviţă şi ninsoare în unele zone ale ţării.

De aceea, lucrările în stupină sunt încă destul de limitate şi îndreptate îndeosebi spre asigurarea hranei necesare - miere şi păstură - şi a unui regim termic cât mai bun cuiburilor de albine.

La începutul lunii, în majoritatea zonelor, albinele efectuează zborul general de curăţire, moment important în viaţa familiilor de albine.

Urmare eliberării organismului de excremente şi apariţiei primelor generaţii de albine tinere, crescute în cursul iernii, se măreşte capacitatea de creştere a puietului în familie iar consumul de hrană pe familia de albine creşte simţitor,la 2,0-2,5 kg.

În zilele favorabile zborului, albinele aduc în stup polen şi nectar.

În această lună, în funcţie de mersul vremii, în familia de albine activităţile de depunere a pontei de către matcă, creşterea puietului şi culesurile de nectar şi polen de la flora de primăvară cunosc treptat o intensificare ce corespunde curbei biologice de dezvoltare anuală proprie speciei.

Ouatul mătcilor în familii puternice se ajunge în anii favorabili până la 1.000 de ouă în 24 de ore.

În funcţie de puterea familiei, a calităţii mătcii şi a condiţiilor de microclimat din cuib puietul poate ocupa suprafeţe diferite de faguri, însă, indiferent de cantitatea acestuia, albinele sunt obligate să menţină, mai ales în zona puietului, temperatura necesară de circa +35°C, fapt care sporeşte consumul de hrană hidrocarbonată (mierea), în acelaşi timp crescând şi consumul de substanţe proteice (păstură), necesare creşterii puietului.

Puterea şi starea de sănătate a familiei la ieşirea din iarnă.

Se înţelege că o familie bolnavă (nosemoza, puietul văros, varrooza sunt principalele boli ce pot fi decelate), cu populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu amploare activităţile enunţate.

De multe ori familiile cu handicap sunt compromise mai ales dacă nu se intervine rapid cu măsuri de îndreptare a stărilor anormale.

Oricum familiile slabe sau slăbite nu au şanse de a se alinia la startul de la care vor porni la valorificarea culesurilor de producţie (salcâm, răpită ş.a.) familiile puternice.

Desigur starea foarte bună, bună, mediocră sau rea a acestora depinde în mod esenţial de buna pregătire pentru iernare pe care apicultorul a asigurat-o la timp şi corect în anul anterior.

Mai depinde şi de succesul iernării adică dacă familiile nu au fost deranjate în perioadele reci, au avut o iernare liniştită cu provizii de hrană suficientă, de calitate şi accesibilă (miere + păstură) iar protecţia termică şi aerisirea stupilor au fost la parametrii pe care orice apicultor îi cunoaşte.

Starea vremii.

Condiţiile de temperatură şi precipitaţii accelerează sau frânează dezvoltarea înţelegând prin aceasta că în condiţii de vreme rece cu precipitaţii, în absenţa zborurilor de curăţire şi a culesurilor de întreţinere ascendenţa curbei de dezvoltare va cunoaşte un ritm lent şi întârziat.

În această perioadă albinele care au iernat mor în număr mare şi arareori contingentele de albine care se nasc într-un interval de timp egalizează pe cele care dispar.

De obicei acest fenomen se petrece în cursul lunii aprilie.

Prezenţa şi calitatea hranei.

Fără hrană energetică - miere sau sirop din zahăr şi proteică - păstură şi polen ca şi fără apă, creşterea puietului rămâne un deziderat care nu-şi găseşte materializarea în cuibul familiei.

Protecţia termică şi umiditatea.

Variaţiile mari de temperatură de la zi la noapte impun o protecţie termică suplimentară pentru păstrarea căldurii mai ales în spaţiul ocupat de zona cuibului unde temperatura generată de albine pentru creşterea puietului este de aprox.+34,+35°C.

Umiditatea excesivă este dăunătoare determinând sau favorizând apariţia mucegaiului, degradarea păsturii şi alte necazuri.

Apicultorii cu experienţă ştiu să alterneze lărgirea cuibului cu strâmtorarea lui, utilizând rame bune de ouat concomitent cu o manieră de lucru cu cuibul strâns.

Aceasta înseamnă practic că lărgirea periodică nu se face mai mult decât permite o bună acoperire cu albine a tuturor ramelor ce compun cuibul limitat de diafragmă.

Acţiunile specifice

În stupină

Revizia sumară de primavară

Este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică peste 12-13°C.

Practic este vorba despre un control oarecum superficial constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaturile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de matcă şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn care dă certitudinea că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate.

Fireşte apreciem tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor. În cazul absenţei sau insuficienţei hranei se intervine cu hrăniri sub formă de sirop de zahăr 1:1 sau, mai bine, cu faguri cu miere de la rezervă, descăpăcind periodic câte 1 dm2.

.Turtele din miere şi polen sunt îndeobşte recomandate - ca hrană de completare şi/sau stimulare ca şi siropul - numai dacă albinele zboară sau au efectuat anterior cel puţin un zbor de curăţire.

.Fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

.Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar şi a mătcii în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşează cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

.În lipsa fagurilor cu hrană în rezervă, se aşează deasupra zonei cu puiet pungi de plastic cu şerbet de zahăr sau cu pastă de zahăr pudră amestecat cu miere (80/20%).

Pentru completarea rezervelor de păstură, până la apariţia polenului în natură, e bine să se administreze turtite de polen amestecat cu puţină miere, astfel încât să facă o masă compactă, câte 100-150 g; nu se dau cantităţi mai mari. pentru a se evita pierderile inutile şi alterarea lor, în cazul în care turtiţele sunt consumate mai încet, în lipsa polenului se vor folosi înlocuitori de polen, cum sunt laptele praf degresat, drojdia de bere uscată şi făina de soia măcinată foarte fin. La fel ca şi în cazul polenului, acestea se amestecă cu o cantitate mică de miere şi se administrează în turtiţe de circa 100-150 g.

.Se va evita introducerea în stupi în scopul asigurării rezervelor de hrană a fagurilor cu miere cristalizată şi eventual se vor scoate din stupi fagurii cu asemenea miere, înlocuindu-se cu faguri cu miere lichidă, în această perioadă albinele dizolvă cu greu cristalele de miere, consumând doar mierea lichefiată din jurul lor şi aruncând de regulă, cristalele de miere pe fundul stupului, în plus. consumul unui asemenea sortiment de miere provoacă de multe ori diaree la albine, mai ales în cazurile în care acestea nu au efectuat un zbor de curăţire de mai mult timp.

.Fagurii cu miere cristalizată pot fi daţi în consum mai târziu, în perioada activă, descăpăcind-se câte o porţiune redusă şi udaţi bine cu apă călduţă şi puşi după diafragmă ca hrană stimulentă în perioadele de dezvoltare lipsite de cules din primăvară sau din toamnă.

Unii autori recomandă în scopul completării rezervelor de hrană administrarea de sirop de zahăr sau chiar de zahăr tos umectat.

Dacă siropul de zahăr dat în fagurii amplasaţi în cuib cât mai aproape de zona puietului, mai poate fi acceptat, deşi prin aceasta se măreşte gradul de umiditate în stup, cu toate consecinţele negative arătate, zahărul tos este total contraindicat din aceleaşi motive arătate în cazul folosirii mierii cristalizate, în plus, hrana administrată în această perioadă trebuie să fie în contact direct cu ghemul de albine, albinele ieşite în afara acestuia putând amorţi pe leaturi, faguri sau hrănitoare datorită temperaturii scăzute din afara ghemului.

.Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul.

Pentru aceasta, fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

.Umiditatea ridicată reduce puternic în această perioadă capacitatea albinelor de menţinere a unei temperaturi normale în cuib, influenţând negativ ponta mătcilor şi sporeşte gradul de uzură al albinelor şi aşa slăbite în urma trecerii peste perioada de iernare, grăbindu-le sfârşitul. Un rol tot atât de nefast îl are umiditatea ridicată în creşterea gradului de dezvoltare al bolilor şi în special în cel al nosemei care, în cazul familiilor slabe şi puternic infestate, poate avea un efect fatal.

Dacă materialele care asigură protecţia termică (salteluţe sau alte materialelor izolatoare) sunt umede se usucă la soare ori vor fi înlocuite cu altele uscate.

.Dacă există posibilitatea, fundurile stupilor multietajaţi vor fi înlocuite sau obligatoriu vor fi curăţate de resturile acumulate.

Observând atent aceste resturi care în general sunt formate din rămăşiţe de ceară şi albine moarte putem deduce dacă iernarea a decurs bine sau rău.

.Prin cernere se separă din masa de resturi două componente:
1) albine moarte care se ard şi
2) ceara care se topeşte.

Revizia generală sau de fond

Numai în zile însorite cu temperaturi de peste + 14°C se poate efectua acest control notând în carnetul de stupină constatări legate de: puterea familiei exprimată în număr de rame bine ocupate cu albine; cantitatea de hrană în kg miere şi/sau păstură; rame parţial ocupate cu puiet de diferite vârste; prezenţa mătcii, starea de sănătate.

În funcţie de constatările ocazionate de acest control - de care nu trebuie să scape nici o familie - se vor institui diferenţiat lucrările obligatorii în conformitate cu realitatea văzută şi notată.

În atelierul stupinei

- Curăţirea, dezinfecţia, repararea, recondiţionarea,vopsirea utilajelor de care va fi nevoie în sezonul activ care se apropie (centrifuge, bidoane, tăvi de descăpăcit, stupi, elemente de stupi ş.a.). Dezinfectarea stupilor şi a materialelor ce urmează a fi folosite în continuare este obligatorie măcar prin curăţarea (râcâirea) crescăturilor de ceară, a depunerilor de propolis, a petelor de diaree, mucegaiului etc. cu ajutorul dălţii apicole sau a unui şpaclu, urmată de spălarea în apă fierbinte cu sodă şi săpun de rufe, după care materialele se limpezesc în apă curată şi se usucă bine. Şi mai bine este dacă această lucrare este urmată de o flambare atentă cu lampa de benzină sau cu un arzător de aragaz. O metodă eficientă de dezinfecţie este şi pulverizarea cu spirt a stupului, în strat subţire,după ce acesta a fost în prealabil curăţat de ceară şi propolis, şi aprinderea spirtului. Spirtul va arde, fără a lăsa cenuşă ori mirosuri neplăcute şi va dezinfecta eficient suprafaţa de lemn a stupului. Pentru a stinge focul e necesar doar să se închidă capacul stupului. Spirtul este extrem de inflamabil. Deci, atenţie la normele de protecţie a muncii şi de prevenire a incendiilor! - Încheierea, însârmarea şi lipirea foilor de faguri artificiali care vor întregi echipamentul de faguri noi destinat înlocuirii anuale a cel puţin 1/3 (o treime) din totalitatea zestrei de faguri a stupinei. - Se verifică şi se pun la punct materialele şi utilajele folosite la creşterea mătcilor, colectarea de polen, de venin, producerea de miere în secţiuni etc.

Organizatorice

- Procurarea de material săditor şi plantarea de arbori şi arbuşti nectaro-poliniferi, însămânţări de amestecuri furajero-melifere (facelia cu borceag şi altele). - Asigurarea mijloacelor de transport pentru deplasarea la pastoral. - Controlul rezultatelor iernării; analiza situaţiei stupinei, a modului în care au iernat familiile de albine cu scopul de a cunoaşte eventualele cauze ce au determinat o iernare necorespunzătoare şi luarea de măsuri pentru eliminarea în viitor a deficienţelor constatate.

Speciile nectaro-polenifere care înfloresc în luna martie:

.Alunul (Corylus avellana), Aninul negru (Alnus glutinosa). Arţarul american (Acer negundo). Bănuţei (Bellis perennis), Cais (Armeniaca vulgaris), Ghiocel (Galanthus nivalis). Mierea ursului (Pulmonaria officinalis). Piersic (Piersica vulgaris), Răchită (Salix viminalis), Salcie albă (Salix alba), Salcie căprească (Salix caprea), Ulm (Ulmus campestris). Zambilă (Hyacinthus orientalis). Viorea (Scilla bifolia), Zălog (Salix cinereea).

Nu uitaţi !

- Contribuiţi la menţinerea puterii familiilor şi la întărirea rapidă a lor prin:
1.împachetarea suplimentară a cuibului;
2.hrănirea suplimentară a familiilor lipsite de rezerve de păstură, cu turte de polen;
3.hrănirea stimulentă cu turte de pastă de zahăr. În stupinele mari, spre sfârşitul lunii hrănirea suplimentară se face cu zahăr tos, administrat odată la 10 zile în hrănitoarea - ramă, aşezate lângă ultimul fagure ocupat cu albine

- Asiguraţi accesul razelor solare pe vatra stupinii în tot cursul zilei.

Prin această măsură activizaţi familiile de albine şi micşoraţi din consumul de hrană destinat producerii de căldură în cuib. Ce minunat ar fi pentru albine şi pentru apicultor dacă stupina lui s-ar găsi înconjurată în martie de toate plantele enumerate mai sus! De aceea, în manualele de apicultură, se recomandă ca vatra de iernare să fie situata într-o zonă care, primăvara devreme, vegetaţia să ofere surse de nectar şi polen ce asigură o accelerare a dezvoltării familiilor de albine. Cine poate să îşi transporte stupii într-un areal în care cel puţin o parte dintre aceste specii ocupă un segment important din suprafaţa cercului cu o rază de 3-3,5 km (raza economică de zbor a albinelor) este un om fericit în martie şi mai apoi. Cine nu, va trebui să respecte cât mai îndeaproape recomandările efectuând toate lucrările enumerate sub titlul Acţiuni specifice. Să aşteptăm cu speranţă şi încredere primăvara! Să ne bucurăm de venirea ei!